Gonartroza, cunoscută în termeni medicali sub denumirea de artroza genunchilor, este o patologie frecvent întâlnită în zilele noastre. Această boală se caracterizează prin distrugerea cartilajului articular și a fragmentelor osoase componente din cadrul articulației genunchiului; una din consecințele degradării cartilajului articular, este reprezentată de apariția unor procese reparatorii la nivel local; aceste procese reparatorii sunt însoțite de reacții inflamatorii la nivelul sinovialei articulare; inflamația de la nivel local, care este expresia moleculelor proinflamatorii, este cea cauzatoare de durerile supărătoare de la nivelul genunchilor.
Această patologie afectează, de obicei, ambii genunchi. Durerea apare încă de la debutul bolii; ceea ce face diferența însă, între o formă incipientă și o formă avansată a gonartrozei, este caracterul durerii. Inițial durerea are caracter mecanic, ceea ce înseamnă că pacientul va resimți durere doar în timpul efortului (la urcatul scărilor, la căratul de greutăți, la alergare sau la parcurgerea unor distanțe mai mari pe jos), aceasta urmând să cedeze în repaus. În formele avansate de boală durerea capătă un caracter mixt (atât mecanic cât și inflamator), ceea ce înseamnă faptul că pacientul va resimți durere atât în repaus cât și în efort, cât și în timpul nopții. De asemenea, în formele avansate de boală, pe lângă durere poate să apară și deformarea articulară, genunchiul poate deveni mai cald sau mai roșu. Toate aceste caracteristici conturează tabloul clinic al gonartrozei și trimit pacientul la medic pentru investigații, stabilirea diagnosticului și a tratamentului oportun.
Studiile au arătat faptul că această patologie afectează în special femeile, persoanele cu exces ponderal, cu vârsta peste 50 ani. De asemenea există o serie de factori de risc care, după cum le spune și numele, cresc riscul de a dezvolta această patologie. Printre factorii de risc în apariția gonartrozei, se numără:
- efortul fizic intens;
- sportul de performanță care implică suprasolicitarea genunchilor (sporturile de contact reprezintă un factor de risc suplimentar);
- rupturi tendinoase sau ligamentare la nivelul genunchilor;
- istoric de traumatisme locale;
- tulburări de circulație venoase la nivelul membrelor inferioare;
- boli inflamatorii reumatismale care afectează cartilajul articular (Poliartrită reumatoidă, Spondilită ankilozantă, Lupus eritematos sistemic, Sclerodermie sistemică);
- intervenții chirurgicale la nivelul genunchilor;
- modificări anatomice înnăscute sau dobândite la nivelul genunchilor.
Afectarea articulară din cadrul gonartrozei este, din păcate, un proces lent, continuu și ireversibil. Există însă numeroase situații în care, printr-o intervenție promptă la nivel local, într-un moment oportun și într-o manieră optimă adaptată pentru fiecare caz în parte, evoluția bolii să fie încetinită sau, de ce nu, chiar oprită. Pentru a fi posibil acest lucru, este nevoie ca pacientul să se adreseze medicului specialist de la primele semne de boală, mai exact de la debutul durerii.
Semnele de alarmă care ridică suspiciunea de gonartroză:
- imposibilitatea de flexie sau extensie a genunchiului- pacientul nu mai poate întinde sau îndoi genunchiul ca înainte;
- durere locală apărută în timpul mersului sau la urcarea scărilor;
- înroșirea unuia sau a ambilor genunchi și căldură locală- aceste două caracteristici sunt expresia procesului inflamator de la nivelul articulației sinoviale;
- zgomote anormale în timpul mersului- cunoscute în termeni medicali sub denumirea de cracmente articulare;
- deformarea genunchilor- aceștia se pot curba;
- pierderea stabilității și apariția senzației de slăbiciune musculară.
Există două tipuri de gonartroză: primară și secundară. În cazul gonartrozei primare, degradarea cartilajului articular și procesele de reparare cu caracter inflamator sunt evenimente ce se produc spontan, fără o cauză aparentă; fac parte din procesul fiziologic de îmbătrânire al organismului; în timp ce în cazul gonartrozei secundare, leziunile de la nivelul genunchilor sunt declanșate de un factor trigger (traumatisme, operații, suprasolicitare, boli inflamatorii care afectează și articulația genunchilor alături de alte articulații).
Diagnosticul de gonartroză se stabilește pe baza anamnezei (ceea ce relatează pacientul), a examenului clinic amănunțit, a investigațiilor de laborator și a explorărilor paraclinice. Este necesară efectuarea unei radiografii la nivelul articulației genunchilor pentru a putea surprinde modificările sugestive de gonartroză. În cazul în care radiografia nu este concludentă, de poate efectua RMN (rezonanță magnetică nucleară) sau CT (computer tomografie). Modificările imagistice pe baza cărora se stabilește diagnosticul de gonartroză sunt reprezentate de excreșcențe osoase ale marginilor articulare, cunoscute din punct de vedere medical sub denumirea de osteofite și îngustarea spațiului articular.
Tratamentul gonartrozei este foarte complex deoarece cuprinde o serie de măsuri, tehnici și proceduri care mai de care mai inovatoare, toate având ca scop ameliorarea durerii, încetinirea progresiei bolii și creșterea calității vieții pacienților. Tratamentul medicamentos cuprinde o serie de medicamente de tipul antiinflamatoare nesteroidiene, antialgice sau corticosteroizi, toate acestea având ca scop reducerea inflamației de la nivel local, ameliorarea durerii și redarea parțială a mobilității articulare.
Pentru pacienții care doresc să lupte cu gonartroza cu ajutorul tratamentelor naturiste, există o serie de proceduri, substanțe sau acțiuni care pot determina diminuarea durerii, oprirea procesului de distrucție articulară și reluarea funcționalității articulare, astfel încât să nu se ajungă la operație. Tratamentele naturiste pentru gonartroză reprezintă una din cele mai frecvente opțiuni de tratament pentru pacienții care vor să înfrunte această boală fără a ajunge pe masa de operație.
Măsuri generale
Prima și cea mai importantă măsură generală în cadrul luptei cu gonartroza este reprezentată de scăderea ponderală. Studiile au arătat faptul că obezitatea reprezintă un factor de risc important în apariția gonartrozei, ceea ce înseamnă că persoanele cu o greutate corporală adecvată, pentru înâlțimea, talia și sexul lor, vor avea un risc mai mic de a dezvolta gonartroză. De altfel, persoanele supraponderale care suferă de gonartroză dar au reușit să slăbească, au constat faptul că odată cu pierderea kilogramelor în plus s-a ameliorat și durerea.
O altă măsură generală la fel de importantă constă în abordarea unui stil de viață sănătos, odihnă corespunzătoare și activitate fizică adecvată. Pentru pacienții cu gonartroză se recomandă efectuarea exercițiilor fizice de intensitate ușoară; înotul este considerat a fi un sport foarte benefic, care are capacitatea de a reda funcționalitatea articulațiilor genunchilor afectate de artroză.
PRP
Una din cele mai inovatoare și moderne terapii pentru gonartroză este reprezentată de tehnica PRP, care face parte din categoria tratamentului naturist pentru tratarea artrozei genunchiului. Denumirea acestei proceduri provine din limba engleză- Platelet Rich Plasma, în limba română traducându-se drept un preparat cu plasmă îmbogățită cu plachete sangvine sau trombocite.
Trombocitele sau plachetele sangvine sunt elemente constitutive ale sângelui uman. Acestea au un rol principal în cadrul procesului de coagulare, deoarece contribuie la declanșarea cascadei coagulării și implicit determină oprirea sângerării. Pe lângă acest rol principal, trombocitele prezintă numeroase alte funcții la nivelul organismului; datorită conținutului ridicat în factori de creștere, trombocitele au efect reparator la nivelul leziunilor tisulare articulare deoarece factorii de creștere promovează efectele regenerative la nivelul articulațiilor și ameliorează procesul de inflamație de la nivel local, reducând astfel durerea.
Terapia PRP presupune injectarea la nivelul articulației genunchilor de plasmă îmbogățită în plachete sangvine. Procedura constă în recoltarea a 10-20ml sânge venos de la pacient, centrifugarea acestuia (etapă în care se produce îmbogățirea plasmei cu trombocite) și injectarea ulterioară a plasmei îmbogățite la nivelul genuchiului sau a genunchilor afectați de artroză.
Procedura este una foarte simplă, motiv pentru care nu necesită spitalizare continuă în cadrul unei unități medicale; infiltrațiile cu plasmă concentrată se pot efectua în ambulator, procedura având o durată de maxim 30 minute (infiltrația propriu- zisă durează 2-3 minute; restul intervalului de timp este alocat procesului de recoltare al sângelui venos și centrifugare acestuia). Este o procedură nedureroasă, se efectuează fără anestezie și necesită o monitorizare ulterioară de maxim 60 minute.
La nivel local, după infiltrația cu plasmă centrifugată și îmbogățită cu trombocite, efectul de instalează lent, fiind evidențiate trei etape succesive: prima fază (de la momentul injectării, până în ziua a 3-a după injectare) se caracterizează prin accentuarea ușoară a inflamației la nivel local, motiv pentru care, este posibil ca pacientul să resimtă o ușoară agravare a durerii; în a doua fază, trombocitele de la nivel local eliberează factori de creștere în articulație, care determină la rândul lor formarea de celule noi care se multiplică de mii de ori; a treia fază se caracterizează prin diferențierea blaștilor (celulele nou formate) în celule mature care iau locul celulelor distruse la nivelul articulației, determinând astfel, refacerea structurilor articulare.
Efectele plasmei îmbogățite cu trombocite la nivelul articulațiilor genunchilor sunt:
- Declanșează procesele de vindecare a leziunilor tisulare;
- Stimulează microcirculația locală și periferică;
- Determină diminuarea treptată până la dispariția totală a durerii;
- Redă mobilitatea și îmbunătățește gradul de funcționalitate al genunchilor;
- Scade nevoia pacientului de administrare a medicamentelor de tipul antiinflamatoare nesteroidiene sau antialgice;
- Această procedură scade riscul unei posibile operații în viitor.
Precauții și recomandări:
- Procedura nu se recomandă pacienților cu tulburări de coagulare, cancere sau boli de colagen de tipul Sclerozei sistemice sau a Bolii mixte de țesut conjunctiv;
- Tratamentul anticoagulant va fi întrerupt cu 48 ore înainte de procedură;
- În seara dinaintea recoltării, pacientul va mânca doar alimente slabe, fără dulciuri, deoarece grăsimea și glucidele afectează calitatea plasmei;
- Se va măsura tensiunea arterială înainte de recoltare;
- Se va doza nivelul de vitamina D iar procedura va continua doar dacă pacientul prezintă o valoare optimă a vitaminei D;
- În primele 3 zile de la injectare pacientul va trebui să evite ortostatismul prelungit și efortul fizic intens.
Se pot efectua una, două sau maxim trei infiltrații în cazurile selecționate; procedurile nu se efectuează simultan, ci la o distanță de trei săptămâni. În ceea ce privește reacțiile adverse, acestea sunt foarte rare și se rezumă la o mică tumefacție și eritem la nivelul zonei de injectare, care se vindecă spontan în maxim trei zile.
Alimente benefice pentru tratamentul naturist al gonartrozei
Turmericul s-a dovedit a avea un efect puternic antiinflamator, studiile confirmând faptul că un consum regulat de turmeric poate reduce semnificativ durerea de la nivelul genunchilor. Mai mult decât atât, utilizarea zilnică a substanței active din turmeric, extractul de curcumină, are efecte similare împotriva durerii cu ibuprofenul sau diclofenacul.
Tot din categoria remediilor naturiste pentru gonartroză face parte și ghimbirul. Acesta ajută, de asemenea, în lupta cu durerile din gonartroză. Consumat ca atare, în salată, direct în mâncarea gătită sau sub formă de ceai, ghimbirul poate determina reducerea semificativă a simptomatologiei algice din cadrul gonartrozei.
Colagenul de tip 2
Un alt tratament naturist care ne este aliat în lupta cu gonartroza este reprezentat de colagenul de tip 2. Acest tip de colagen este, de fapt, componenta principală din cartilajul articular, astfel produsele îmbogățite cu colagen de tip 2 au efect atât de prevenție cât și reparator în cadrul gonartrozei.
Studiile au arătat că, dacă la schema de antiinflamatoare clasice pacienții adaugă un supliment de colagen de tip 2, după 3 luni rezultatele nu întârzie să apară: durerea se diminuează semnificativ iar mobilitatea articulară este recăpătată aproape în întregime.
Infiltrații cu acid hialuronic
Pentru pacienții care refuză operația și care prezintă un stadiu avansat al gonartrozei, infiltrațiile cu acid hialuronic rămân o variantă excelentă pentru recăpătarea funcției articulare și dispariția durerilor. Aceste infiltrații nu reprezintă un tratament curativ al bolii, ci doar prelungesc perioada de timp până la o posibilă operație. Totuși, dacă infiltrațiile cu acid hialuronic se efectuează constant, se poate evita intervenția chirurgicală.
Procedura este simplă și constă în introducerea la nivel intraarticular, cu un ac subțire, a 5-10 ml de acid hialuronic. În interiorul articulației, acidul hialuronic contribuie la menținerea unei vâscuozități optime a lichidului sinovial, care face posibilă mobilitatea articulației.
Durerea de genunchi nu este deloc ușor de suportat, iar netratată, boala avansează cu repeziciune. Dacă vă este teamă de o eventuală operație, dar totodată gonartroza vă face viața un chin, puteți apela la metodele naturiste de tratament împotriva artrozei de genunchi. În ultima perioadă de timp, procedurile de tipul PRP au avut rezultate formidabile în lupta cu această patologie și nu numai, iar pacienții s-au declarat pe deplin satisfăcuți de rezultatele obținute în cadrul clinicii Oxxygene; cu ajutorul acestor proceduri, durerile s-au diminuat considerabil iar gradul de mobilitate și funcționalitate al articulațiilor a crescut semnificativ.
Bibliografie:
- Reumatologie, Curs Universitar, Ruxandra Ionescu, Editura Universitară “Carol Davila”, București, 2017
- Harrison, Manual de medicină, Dan L. Longo, MD, 18th Edition, Editura ALL, București, 2019
- https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/totul-despre-gonartroza-cauze-stadii-tipuri-diagnostic-si-tratament
- https://www.medicover.ro/despre-sanatate/gonartroza-cauze-simptome-si-tratament,646,n,295
- https://www.doc.ro/gonartroza/7-tratamente-non-farmacologice-pentru-cei-cu-gonartroza-si-coxartroza