Ce este hernia de disc?
Coloana vertebrală este alcătuită din mai multe structuri osoase numite vertebre, suprapuse unele peste altele.
Între ele se află discuri intervertebrale care au rol de “amortizor” astfel încât, atunci când facem diferite mișcări și vertebrele își modifică poziția, aceste oase să aibă mobilitate fără a se freca sau ciocni.
Discurile intervertebrale sunt compuse din două elemente: nucleul pulpos, localizat central, de consistență gelatinoasă, care este înconjurat de un inel fibros care atașează cele două vertebre vecine una de alta și menține central nucleul pulpos,nelăsându-l să scape în timpul mișcărilor.
Încă din adolescență, discurile intervertebrale încep procesul de îmbătrânire (cunoscut sub numele de degenerescență discală) și devin odată cu trecerea anilor mai puțin suple și mai casante, crescând predispoziția la rupturi.
Dacă la un moment dat acest inel fibros se fisurează, nucleul pulpos aflat în centrul său are tendința să “scape” la exteriorul coloanei vertebrale.Astfel,dacă nucleul pulpos iese doar puțin spunem că este vorba de o protruzie discală, iar dacă o parte mai mare din el a ieșit dintre vertebre catalogăm acest fapt drept hernie discală.
Această ruptură a discului intervertebral poate provoca compresia uneia sau mai multor rădăcini nervoase care se află în vecinătatea lui sau, în cazuri foarte grave, chiar măduva spinării.
Simptomatologia depinde de dimensiunea herniei,de regiunea coloanei unde se produce, dacă este centrală, laterală sau centro-laterală.
Herniile discale pot apărea la orice nivel al coloanei vertebrale, dar ele sunt mai frecvente la nivel lombar și cervical și foarte rar la nivel toracal.
Tipuri de tratamente în hernia de disc:
În funcție de gravitate, hernia de disc poate benefcia de mai multe tipuri de tratamente: fizioterapie, kinetoterapie,ozonoterapie, tratament conservator medicamentos, produse adjuvante pe bază naturistă și, ca ultimă soluție, intervenție chirurgicală.
Infiltrații cu ozon
Una din modalitățile de tratament ale herniei de disc este terapia cu ozon. Ozonoterapia reprezintă o metodă alternativă dar eficientă de tratament.
Infiltrațiile cu ozon au un efect antiinflamator direct local cu scăderea edemului și a durerii începând cu a 3-a ședință de ozonoterapie locală.
De asemenea îmbunătățesc microcirculația locală și metabolismul local.
Cantitatea de ozon aplicată fiecărui pacient este una individualizată, pliată pe nevoile și gravitatea problemei cu care acesta se confruntă și stabilită de către medicul specialist, cel care realizează și procedura.
Realizată corect, de un medic cu experiență, este o procedură sigură și care aduce beneficii în ameliorarea simptomatologiei.
Vrei sa scapi de durere si sa te bucuri de viata?
Calmante pentru hernia de disc:
Durerea din hernia de disc are cauze multiple: inflamația locală produsă de nucleul pulpos herniat, iritația rădăcinii nervoase cu care acesta poate ajunge în contact și care generează un tip de durere fulgurantă, foarte intensă pe traseul nervos afectat (denumită durere neuropată) și contractura reflexă a musculaturii paravertebrale din regiunea nucleului pulpos protruzionat.
Tratamentul medicamentos va trebui așadar să acționeze asupra tuturor aceste cauze pentru a calma durerea.
El va fi o combinație de mai multe medicamente: antiinflamatoare pentru a contracara inflamația locală, miorelaxante în cazul în care există contractură musculară și analgezice de diverse categorii atunci când există și o componentă neuropată a durerii (care pot fi de la banalul Paracetamol, până la analgezice opioide sau anumite anticonvulsivante cu acțiune pe durerea dată de origine nervoasă).
Acest tip de tratament este individualizat în funcție de fiecare caz și nu poate fi administrat pentru perioade lungi de timp (de regulă nu depășim câteva zile pentru a nu genera apariția reacțiilor adverse favorizate de administrarea prelungită.
În formele de boală care nu sunt grave, el poate fi foarte eficient.
Exerciții pentru hernia de disc:
Exercițiile pentru hernia de disc se recomandă în stadiile nechirurgicale ale bolii.
Se folosesc o serie de exerciții progresive menite să diminueze și, în cele din urmă, să elimine durerea.
Regimul exercițiilor este individualizat pentru fiecare pacient, încorporând numai acele mișcări care determină ameliorarea simptomelor prin corectarea deplasării nucleului pulpos.
Aceste exerciții se prescriu de regulă în combinație cu alte tratamente nechirurgicale și necesită o supervizare atentă.
Și după efectuarea unei operații de hernie de disc sunt indicate anumite exerciții specifice pentru reeducarea neuro-motorie a pacientului operat.
De regulă programul de reeducare prin kinetoterapie începe la 1 lună după operație atunci când operația a decurs fără probleme și la 4 luni dacă au apărut complicații ce au necesitat un act operator mult mai elaborat.
Tratament naturist pentru hernia de disc
Tratamentul naturist nu și-a demonstrat eficiența în tratarea herniei de disc atunci când e utilizat singur.
Din acest motiv, la ora actuală i se rezervă rolul de tratament adjuvant,fiind folosit în asociere cu alte tipuri de tratament în anumite cazuri.
Produsele naturiste utilizate in hernia de disc au rol anttinflamator sau antioxidant si apar intr-o serie de produse de uz oral.
Eficacitatea lor este modesta dar au avantajul că efectele lor secundare sunt mai reduse și pot fi administrate pe termen mai lung.
Mai pot fi utile produsele naturiste de uz local ce conțin uleiuri volatile si alti compuși cu efect analgezic.
Masajul, fizioterapia
Tratamentul fără operație al herniei de disc prin masaj și fizioterapie:
În cazul unei protruzii sau chiar hernii discale masajul este recomandat doar în fazele inițiale ale afecțiunii, când nu este complicată cu radiculalgii sau chiar deficite neurologice.
Masajul are ca scop ameliorarea contracturii musculaturii paravertebrale care contribuie la agravarea durerii.
Manevrele recomandate sunt cele de efleuraj, fricțiune și frământat.
El trebuie făcut de un specialist, tehnicile de masaj aplicate fiind adaptate specificului fiecărui caz.
Masajul se asociază cu alte proceduri terapeutice, de regulă cu fizioterapia și kinetoterapia, combinație care în cazul herniilor necomplicate sau al lombalgiilor cronice este foarte eficientă.
Fizioterapia, care presupune folosirea undelor infraroşii, ultrasunetelor, hidroterapiei etc. se face după scheme individualizate prescrise de medicul specialist, pe perioada de timp indicată de acesta și sub atenta sa monitorizare.
Când se operează hernia de disc:
Există cinci indicații pentru intervenția chirurgicală:
- Deficitul motor progresiv dat de lezarea rădăcinii nervoase;
- Deteriorare progresivă demonstrată prin EMG și studii de conducere nervoasă;
- Incontinență urinară sau fecală ,ori retenție de urină;
- Durere invalidantă radiculară prezentă în ciuda tratamentului conservator de minim 4 săptămâni,care nu a cedat la acesta;
- Recurența durerii invalidante imediat după terminarea tratamentului conservator.
Ultimele două indicații sunt mai mult subiective și mai puțin clar stabilite ca primele trei.
Ceea ce este încurajator este faptul că doar 5-10% din cazuri ajung la operație.
Cât durează recuperarea după hernia de disc?
Procedura chirurgicală efectuată cel mai adesea pentru hernia de disc lombară este hemilamectomia (excizia fragmentului discal herniat), care se practică de multe decenii.
Există și o variantă de excizie limitată sau minim invazivă (microdiscectomie) dar la momentul actual încă există controverse în lumea medicală care dintre metode e cea optimă.
Dintre cazurile de hernie la nivelul L4-L5 sau L5-S1 și ameliorate în urma operației, 85-90% sunt externate după câteva zile, iar pacienții își reiau activitatea în câteva săptămâni.
În cazurile de hernie necomplicată operată durerea postoperatorie dureaza 5-7 zile și este dată de plaga postoperatorie, ele dispărând progresiv pe măsură ce incizia se vindecă.
Dacă însă este vorba de o hernie complicată cu afectare neurologică dată de leziuni ale rădăcinilor nervoase, durerea și deficitele motorii sau senzitive pot persista postoperator mult timp sau chiar deveni permanente (de aceea este important să ne prezentăm la medic în timp util, înainte de apariția afectării neurologice).
Elementele care prezic o evoluție bună după operație sunt durerea iradiată pe un membru inferior, clar resimțită (în contrast cu durere doar la nivel lombar, difuză), vârsta tânără, un eveniment identificabil care a produs durerea lombară.Toate acestea sugerează compresia unei singure rădăcini nervoase și absența durerii cronice postoperatorii sau a recurențelor dureroase frecvente.
Repetarea rupturii de disc apare la 5% din cazurile operate.
Cazurile în care există instabilitate a coloanei ( în situația unei intervenții de mare amploare sau a anomalii anatomice) se practică fuziunea spinală a segmentelor implicate, iar recuperarea post operatorie este mult mai lungă.
Restricții după operația de hernie de disc:
După operația de hernie de disc sunt necesare câteva restricții privind anumite activități, în scopul de a grăbi recuperarea postoperatorie și a preveni recidivele.
Astfel, se recomandă evitarea ortostatismului (statul în picioare) prelungit, a frigului, a curenților de aer rece, a trepidațiilor. Dacă pacientul lucrează la birou, se recomandă ca la intervale de o oră să se ridice de pe scaun și să facă exerciții ușoare (recomandate de către medic sau kinetoterapeut).
Același lucru se recomandă și în cazul deplasării cu mașina pe distanțe lungi.
Salteaua și perna pe care doarme trebuie să fie corespunzătoare menținerii unei poziții corecte, la fel și scaunul de la birou sau cel din mașină.
Se evită anteflexia coloanei preferându-se lăsarea pe vine atunci când trebuie să efectueze anumite activități la nivelul solului.
Ridicarea de greutăți este și ea contraindicată.
Pacientul va trebui să evite surplusul ponderal pentru a nu agrava presiunea asupra vertebrelor lombare care susțin greutatea corpului.
Atunci când afectarea este la nivelul coloanei cervicale, se contraindică purtarea de genți grele pe umăr și mișcările bruște de răsucire ale gâtului.
Vor fi evitate orice fel de traumatisme.
Tusea persistentă și constipația vor fi prevenite și tratate imediat în caz că apar deoarece cresc presiunea intraabdominală favorizând recidiva herniară.
Se evită purtarea tocurilor mai mari de 2 cm sau a pantofilor care prin forma lor suprasolicită coloana lombară.
Alimentația după operația de hernie de disc
Nu există un regim alimentar anume privind alimentația după operația de hernie de disc.
Recomandarea pentru pacienții operați este să aibă un regim echilibrat, bogat în legume și fructe și o hidratare corespunzătoare, care să evite creșterea în greutate și constipația.
În eventualitatea rară în care postoperator se prescriu anumite medicamente, alimentația trebuie adaptată acestora (regim hiposodat și hipoglucidic în cazul corticoterapiei, fără alcool în cazul anumitor calmante etc.).
Tipuri de hernie
Hernia de disc lombară
Hernia de disc lombară apare cel mai adesea între a cincea vertebră lombară și prima vertebră sacrată (adică L5-S1) și poate comprima rădăcina S1 ce traversează locul sau chiar rădăcina L5 ce iese la acest nivel.
Atunci când este comprimată rădăcina S1, apare durere (la nivelul fesei, pe partea posterioară a coapsei și gambei până la călcâi, pe marginea externă a labei piciorului și la nivelul degetului mic și al celui vecin cu el la picior.Cea mai mare intensitate a durerii este la nivelul fesei.
Atunci când apar parestezii (furnicături) sau tulburări ale sensibilității acestea sunt localizate mai ales la picior și degete.
Deficitul motor (semn de mare gravitate) se manifestă prin dificultăți de flexie plantară a piciorului și degetelor iar în stadiul avansat prin imposibilitatea mersului pe vârfuri.
Al doilea nivel ca frecvență unde poate apărea hernia lombară este L4-L5 comprimând rădăcina L5 ce traversează locul sau L4 ce iese la acest nivel.
În acest caz durerea apare la nivelul șoldului și partea posterioară a coapsei și, în unele cazuri, în partea laterală a gambei până la maleola laterală (numită popular “oul piciorului “). Rar, durerea poate prinde și fața dorsală a piciorului și degetul mare și cel de lângă el de la picior.
Paresteziile pot fi percepute pe toată această zonă sau doar la nivelul degetelor piciorului.
Deficitul motor atunci când apare poate duce în cazul cel mai grav la imposibilitatea mersului pe călcâie sau chiar la aspectul “căzut” al labei piciorului.
Uneori este dificil de localizat pe baza examinării clinice hernia deoarece pot exista anomalii ale rădăcinilor lombosacrate sau discul herniat poate comprima mai mult de o rădăcină nervoasă sau se produce ruptura combinată a două sau mai multor discuri iar tabloul clinic se complică.
Spre exemplu, când există compresia a L5 și S1 simultan dată de un disc herniat mare, predomină de obicei semnele lezării S1.
O altă situație particulară gravă este aceea a prolapsului discal central foarte mare ce poate comprima mănunchiul de rădăcini nervoase cunoscute sub denumirea de “coadă de cal” ce duce la durere intensă lombară iradiată pe partea posterioară a membrelor inferioare bilateral, parapareză incompletă și, foarte caracteristic, grade variate de retenție de urină și incontinență.
Mai puțin frecvente sunt herniile lombare L3-L4 (durere în partea anterioară a coapsei și a genunchiului și în partea anteromedială a gambei) și L2-L3 (durere la nivelul părții anterioare a coapsei, deasupra genunchiului).
Durerea radiculară rezultată din afectarea L1 este proiectată în regiunea inghinală, iar cea generată de L2 în partea laterală a șoldului.
Hernia de disc cervicala
Hernia de disc cervicala se poate produce la următoarele nivele: C4-C5 (afectare rădăcină C5 cu durere la nivelul umărului și mușchiului trapez), C5-C6 (afectare rădăcină C6 cu durere la vârful umărului, marginea mușchiului trapez și iradiere în partea antero-superioară a brațului, degetului mare și a celui arătător), C6-C7 (afectare rădăcină C7 cu durere la nivelul umărului, axilei,partea posterolaterală a brațului, cot și deget mijlociu) și C7-T1 (afectare rădăcină C8 cu durere pe partea medială a brațului).
Atunci când hernia de disc cervicală se agravează pot apărea,în funcție de localizare, diverse manifestări ca parestezii (furnicături) la nivelul degetelor, diminuarea anumitor reflexe neurologice și deficit motor (dificultăți în mișcarea brațelor, a mâinilor sau doar a degetelor).
Hernia de disc toracală
Herniile de disc toracale reprezintă aproximativ 0,5% din toate cazurile de hernii.
Cel mai adesea, hernia toracală poate apărea la nivelul ultimelor patru spații intervertebrale ale regiunii toracale a coloanei.
Se manifestă prin durere surdă, profundă a coloanei iar atunci când iradiază pe traseul rădăcinilor nervoase de la acel nivel durerea înconjoară corpul ca un brâu sau este proiectată în abdomen sau torace (putând mima o boală viscerală).
Paresteziile apar sub nivelul leziunii.
Poate fi pierdută sensibilitatea superficială sau profundă.
În cazuri extrem de grave pot apărea deficite motorii de tip parapareza sau chiar paraplegie.
Simptomele herniei de disc:
Simptomele herniei de disc sunt: durerea localizată în regiunea unde s-a produs hernia sau/și iradiată pe traseul unei rădăcini nervoase, poziția anormală a corpului (pacientul adoptă instinctiv o poziție anatalgică, în care să nu resimtă durerea și își limitează mișcările din același motiv).
Aspectul durerii radiculare poate sugera implicarea uneia sau mai multe rădăcini nervoase, dând astfel date indirecte despre dimensiunea și localizarea herniei de disc.
În formele mai grave de hernii de disc apar parestezii (furnicături), tulburări de sensibilitate, scăderea sau abolirea reflexelor osteotendinoase la diverse niveluri în funcție de afectarea nervoasă.
În cazurile foarte grave pot apărea slăbiciune musculară sau fasciculații în mușchii inervați de rădăcina nervoasă lezată sau, dacă leziunea e veche și cauza persistă, chiar atrofii ale respectivilor mușchi cu dificultăți de mers, probleme în folosirea mâinilor etc.( depinde de localizarea herniei).
Cauzele herniei de disc
Hernia de disc apare mai ales între vârsta de 30 și 50 de ani,când nucleul pulpos este încă gelatinos.
Cel mai adesea apare la nivelul L5-S1 lombar,cervical la C5-C6 și C6-C7,iar toracal foarte rar.
Uneori nu putem identifica o cauză clară,deși un număr mare de pacienți relatează un eveniment declanșator.
Una dintre cauze o reprezintă degenerescența inelului și a ligamentelor posterioare care favorizează prolapsul nucleului pulpos în situații de altfel obișnuite și care, în situația în care această degenerescență nu ar exista, nu ar avea nicio urmare.
Astfel, hernia lombară poate fi provocată de flexie, mișcări de torsiune ,sărituri,ridicarea de greutăți. Efortul de defecație în cazul constipației crește presiunea intraabdominală favorizând și el protruzia nucleului pulpos printr-un inel subțiat și slăbit. Greutatea corporală în exces este și ea un factor favorizant al herniei de disc lombare.
La nivel cervical herniile de disc apar după traumatisme minore sau majore (cum ar fi hiperextensia bruscă a gâtului, căderi, accidente în timpul scufundărilor, manipulări forțate).
Hernia de disc toracală este cauzată de traumatisme, căderi dure pe călcâie sau pe fese.
Mișcări fizice interzise în hernia de disc
În hernia de disc lombară sunt interzise mișcările de torsiune ale trunchiului.
Mișcările de flexie sunt și ele contraindicate,ca și ridicarea de greutăți.
Dacă totuși dorim să ridicăm obiecte ce nu cântaresc mult, o vom face menținând spatele drept, flectând genunchii pentru a ne lăsa în jos și utilizând forța brațelor.
Pentru a ne lega șireturile,nu vom flecta coloana lombară ci, menținând spatele drept,ne vom lăsa în jos prin mișcarea de flexie la nivelul genunchilor și tot menținând spatele drept ne vom ridica.
Atunci când stăm pe scaun evităm posturile vicioase și încercăm să adoptăm o poziție care să respecte curburile fiziologice ale coloanei.
Hernia de disc se vindecă singură?
În cazul în care materialul protruzionat nu e de mari dimensiuni el se poate micșora în timp, probabil prin deshidratare, dispărând astfel fenomenele locale ce stau la baza durerii.
Uneori însă poate persista o iritație continua a rădăcinii nervoase sau o discartroză cu formare de osteofite posterioare.
În cazurile grave un fragment din nucleul pulpos herniat “scapă” sub forma unui ” fragment liber” și poate provoca durere de intensitate foarte mare sau chiar deficite neurologice.
Poziții de dormit în hernia de disc
Pozițiile de dormit recomandate în cazul herniei de disc sunt acelea care evită accentuarea presiunii la nivelul discurilor vertebrale și respectă curburile fiziologice ale coloanei.
Recomandăm așadar poziția cunoscută în literatura medicală sub numele “cocoș de pușcă”: culcat pe o parte, cu genunchii îndoiți și aduși spre piept, spatele cât mai curbat pentru a favoriza mărirea spațiului dintre vertebre astfel încât ele să nu exercite presiune asupra discurilor intervertebrale.
Această poziție recreează poziția fetusului în uter.
Totuși, în unele cazuri ar putea cauza dureri cervicale sau la nivelul umărului și a șoldului. De aceea,pentru cei care își doresc să doarmă în această poziție se recomandă folosirea unei perne mai tari pentru a scădea presiunea apărută la nivelul umerilor, iar o pernă ținută între genunchi va ajuta la reducerea durerilor din zona lombară (prin folosirea acestui artificiu, se ridică piciorul, aliniindu-se astfel șoldurile cu zona pelvină și coloana vertebrală și se menține curbura fiziologică a coloanei vertebrale).
O altă poziție recomandată este pe spate, cu capul pe o pernă fermă. E însă o poziție de somn mai puțin confortabilă pentru anumite persoane, mai ales pentru cei cu surplus ponderal, probleme de respirație, de reflux gastro-esofagian, gravide etc.
Dacă totuși adoptăm această poziție de somn, o pernă plasată sub genunchi
Pune o pernă sub genunchi face ca greutatea corpului să fie distribuită în mod egal, iar curbura coloanei vertebrale să nu fie accentuată
Poziția de somn “pe burtă” este contraindicată deoarece îngustează spațiile dintre vertebre și pune presiune pe discurile intervertebrale și rădăcinile nervoase agravând durerile și eventualele manifestări neurologice.
Alte recomandări utile sunt cele legate de perna și salteaua pe care dormim.
Salteaua nu trebuie să fie nici foarte tare, dar nici foarte moale, trebuie să ofere un suport corespunzător. Va trebui aleasă saltea cu fermitate potrivită, care să nu fie veche. O saltea din spumă de memorie, din latex sau una ortopedică pot fi alegerea potrivită, atât timp cât coloana vertebrală se odihnește într-o poziție naturală. În cazul celor care preferă să doarmă pe spate, salteaua va trebui să fie mai fermă pentru a putea susține spatele, iar în cazul celor care dorm pe o parte, salteaua va trebui să fie puțin mai moale, pentru a nu se trezi cu dureri de umeri și șolduri.
Sfaturi de prevenire a herniei de disc:
Pentru a preveni apariția herniei de disc sunt câteva recomandări generale, dar extrem de utile.
Astfel, menținerea unei greutăți corporale optime, adoptarea pozițiilor ergonomice în timpul lucrului la birou,al călătoriilor cu trenul sau mașina, evitarea traumatismelor și a ridicării de greutăți neadaptate forței noastre fizice și din poziții necorespunzătoare sunt obligatorii.
La acestea se adaugă recomandarea de a practica sporturi (de exemplu înotul) și exerciții fizice regulat, pentru a crește mobilitatea coloanei și a fortifica musculatura care asigură susținerea coloanei lombare.
Se evită sporturile sau activitățile care favorizează acest tip de patologie în cazul în care suntem predispuși la ea (exemplu joggingul, ridicarea de greutăți, săriturile în lungime etc.).
Deasemeni, se adoptă un regim alimentar și un mod de viață nesedentar pentru a evita constipația (care duce la creșterea presiunii abdominale în timpul efortului de defecație).
În cazul femeilor mai ales, se recomandă purtarea de încălțăminte comodă și evitarea tocurilor înalte, care suprasolicită coloana lombară.
Vrei sa scapi de durere si sa te bucuri de viata?