Depresia este una dintre cele mai frecvente afecțiuni psihice, face parte din tulburările dispoziționale și se manifestă printr-o stare prelungită de tristețe și lipsă a plăcerii. Pe lângă manifestările psihice și comportamentale, în tabloul clinic al depresie pot fi întâlnite și simptome fizice.
Cele mai comune simptome fizice ale depresiei
1. Oboseală
Dacă te simți lipsit de energie și oricât de mult ai dormi tot ești obosit, posibil să suferi de depresie. De obicei, în această afecțiune din cauza epuizării și a tristeții, oamenii simt nevoia să stea toată ziua în pat și nu reușesc să își mai îndeplinească sarcinile zilnice.
2. Tulburări ale somnului
Atunci când ești în depresie pot fi afectate tiparele normale de somn. La unele persoane apare o nevoie crescută de somn, dorm mai mult decât de obicei, în timp ce altele, se pot confrunta cu insomnie sau treziri repetate pe parcursul nopții.
3. Probleme digestive
Creierul și sistemul digestiv sunt strâns legate între ele, de aceea, de multe ori atunci când suntem stresați sau nervoși, putem resimți asta și în stomac. Așadar, și în depresie pot apărea simptome precum greață, diaree, constipație, indigestie.
4. Tulburări ale apetitului
De asemenea, pofta de mâncare este afectată la persoanele care se confruntă cu această afecțiune. În general, apetitul este scăzut și persoanele pot slăbi destul de mult într-o perioadă scurtă de timp, dar pot exista și situații în care se întâmplă contrariul, persoanele depresive ajungând să mănânce în exces și să se îngrașe.
5. Tulburări sexuale
Lipsa plăcerii este una dintre manifestările principale ale depresiei, având repercusiuni și asupra libidoului. Apetitul sexual este scăzut la persoanele depresive. Unele dintre medicamente pot determina și ele scăderea interesului pentru sex, de aceea este necesar să discuți cu medicul această problemă.
6. Dureri inexplicabile
Depresia și durerea au neurotransmițători și căi nervoase comune, din acest motiv persoanele care suferă de depresie se pot confrunta cu dureri de cap, de spate, de mușchi sau articulații care nu pot fi explicate. Unele pot avea intensitate ușoare, în timp ce altele pot fi intense și pot distrage și irita mai tare persoana în cauză.
7. Dureri în piept și hipertensiune
O persoană deprimată este supusă adesea unui stres pe o perioadă mai lungă de timp. Stresul este unul dintre factorii care contribuie la creșterea tensiunii arteriale. Astfel, persoanele care suferă de depresie se pot confrunta și cu hipertensiune sau dureri în piept. Totodată, studiile arată că depresia poate crește riscul de boli cardiovasculare.
8. Tulburări menstruale
Se pot observa tulburări ale menstruației la femeile care suferă de depresie. Ciclurile menstruale devin neregulate, fluxul poate crește sau poate apărea lipsa completă a menstruației. De asemenea, schimbările hormonale care apar înaintea menstruației pot exacerba manifestările unor afecțiuni psihice existente cum ar fi tulburările afective sau tulburările de anxietate..
În cazul în care te confrunți cu una sau mai multe dintre aceste simptome și nu găsești nicio explicație pentru ele, poate ar trebui să îți faci o programare la psiholog sau psihiatru. Depresia se poate ascunde în spatele simptomelor fizice și vei avea nevoie de ajutor de specialitate pentru a o combate.